Companiile aeriene se straduiesc sa transporte cat mai multi calatori

Author: admin  |  Category: Companii aeriene, Companii low-cost

Companiile aeriene din lume s-au straduit sa transporte milioane de pasageri blocati la sol de norul de cenusa vulcanica, iar responsabili din sector au apreciat ca aceasta situatie demonstreaza necesitatea unor reglementari unificate, relateaza Wall Street Journal.

Traficul de pe aeroporturile europene a ajuns ieri la 80% din nivelul normal, dupa ce scazuse la 20% duminica, potrivit agentiei europene de control al traficului aerian, Eurocontrol. Peste 100.000 de zboruri au fost anulate de joi pana miercuri, cea mai ampla perturbare a aviatiei mondiale dupa atentatele teroriste din 11 septembrie 2001.

Restrictiile au impiedicat cel putin 9,5 milioane de persoane sa calatoreasca, potrivit Consiliul international al aeroporturilor din Europa, o organizatie de la Bruxelles. Companiile aeriene au anuntat ca ar putea dura cel putin o saptamana sa ii transporte pe toti, potrivit NewsIn.

Ministrii de transport europeni au fost de acord sa deschida majoritatea spatiului aerian european si sa inchida numai zonele considerate cu grad ridicat de risc, din cauza concentratiei mari de cenusa vulcanica. Marea Britanie si-a redeschis spatiul aerian in noaptea de marti spre miercuri. Numai Finlanda si unele zone din nordul Scotiei erau vizate inca de restrictii miercuri, potrivit Eurocontrol, care a apreciat ca toate cursele europene vor fi reluate joi.

Vulcanul islandez care a paralizat traficul aerian a erupt in continuare, dar coloana de cenusa s-a ridicat numai la 2.000 de metri deasupra craterului, potrivit Biroului meteorologic al Islandei. De asemenea, exista dovezi ca a inceput sa curga lava din vulcan.

Responsabili din industria aviatica au declarat ca raspunsul initial al autoritatile de reglementare a acestui sector din Europa a fost neecoordonat si a creat confuzie in randul companiilor aviatice si al pasagerilor, ceea ce demonstreaza necesitatea implementarii proiectului european "Cer unic", prin care traficul aerian si monitorizarea sa fie coordonate in UE. In prezent, inchiderea spatiilor aeriene, miscarea avioanelor si majoritatea regulilor de aviatie sunt decise de fiecare guvern in parte.

"Acest incident demonstreaza clar nevoia aplicarii (proiectului - n.red.) european ‘Cer unic’", a declarat secretarul general al Asociatiei companiilor aeriene europene, de la Bruxelles, Ulrich Schulte-Strathaus. El a subliniat ca eforturile facute in weekend de comisarul european pentru transporturi Siim Kallas si de echipa sa, ce au dus la decizia de luni de a redeschide spatiul aerian, demonstreaza valoarea unei cooperari stranse in UE privind reglementarea aviatica.

Purtatoarea de cuvant a lui Kallas a declarat ca, daca noile reguli, prevazute pentru 2012, ar fi fost deja in vigoare, decizia de luni ar di putut fi luata inca de vineri, evitand patru zile de perturbari si de pierderi financiare.

Comisia Europeana a precizat ca va exercita presiuni asupra reprezentantilor statelor membre care negociaza detaliile noilor reguli sa isi accelereze eforturile. Oficialii europeni au avertizat ca reorganizarea administrarii spatiului aerian european va fi un demers complex si scump.

Unificarea controlului traficului aerian va completa o masura luata deja, de a verifica siguranta la nivel european, prin Agentia europeana pentru siguranta aviatiei.

Unii responsabili din industria aviatica au apreciat ca autoritatile europene au exagerat atunci cand au inchis in totalitate spatiile aeriene ale unor tari, fara sa analizeze amenintarea reprezemtata de cenusa vulcanica. Autoritatile au subliniat ca au actionat in functie de regulile existente, stabilite la nivel global de Organizatia internationala pentru aviatie civila, a ONU, in urma cu un deceniu.

Specialistii in securitatea aeriana au declarat ca inchiderea spatiului aerian a fost o masura prudenta, pentru ca nu se cunosc foarte bine efectele particulelor de cenusa vulcanica asupra avioanelor cu reactie si asupra motoarelor lor. Incepand de sambata, counstructorii de aeronave si organismele de reglementare incearca sa inteleaga mai bine problema. Recomandarile lor au dus luni la decizia de reluarea a zborurilor.

Companiile aviatice europene au pierdut aproape un miliard de euro din cauza suspendarii traficului aerian a anuntat Asociatia Internationala pentru Transport Aerian (IATA). De asemenea, aeroporturile europene au pierdut venituri de 250 de milioane de euro.

De asemenea, IATA a cerut relaxarea restrictiilor de pe aeroporturi privind zborurile de noapte si privind programele de zbor, pentru ca mai multe avioane sa poata opera si sa transporte pasagerii blocati.

www.wall-street.ro

Cursele de linie, in cadere libera pe tarife de low cost

Author: admin  |  Category: Companii aeriene, Companii low-cost

FERTE TENTANTE. Preţurile de pornire ale zborurilor operate de companiile aeriene tradiţionale au coborât sub 100 de euro. Acestea încearcă astfel să-şi păstreze numărul actual de pasageri.

Zbor cu o cursă de linie sau cu una low cost? Contează mai puţin, atât timp cât preţurile au ajuns aproape la fel - de la 9 euro plus taxe sau 70 de euro cu toate taxele incluse. Lovite de criză mai grav ca după atentatele de la 11 septembrie, companiile aeriene de linie se luptă în preţuri cot la cot cu cele low cost. Şi chiar iau lecţii de s pre tăierea costurilor de la ace s tea din urmă.
Cel mai câştigat este clientul care, dacă se hotărăşte din vreme, beneficiază de cele mai mici tarife.

Pasageri mai mulţi, venituri mai reduse

În timp ce firmele low cost taxează fiecare serviciu suplimentar, de la transportul bagajelor de cală la cateringul de la bord, companiile de linie strâng rândurile, se aliază, caută împreună destinaţii noi şi mai taie din costuri, pe ici pe colo, ba din porţiile de mâncare, ba de la băuturi sau alte servicii de la bord. Nimeni n-a scăpat însă de reduceri de personal, care au atins aproape toate companiile, cu excepţia Tarom, care va experimenta această reducere abia anul acesta.
După prăbuşirile fulgerătoare de la începutul anului trecut, managerii companiilor au înţeles că singura şansă de păstrare a pasagerilor este reducerea preţurilor. Aşa se explică faptul că, deşi creşterile numărului de pasageri nu s-au lăsat aşteptate, spre finele anului, rezultatele financiare au fost mult sub cele din anii trecuţi.

Strategia primul venit, primul servit

Un zbor până laViena costă, cu Austrian Airlines, 69 de euro. Malev transportă pasagerii din Târgu-Mureş la Budapesta cu nu mai 89 de euro, în timp ce Tarom promite să-şi poarte călătorii până la Nisa cu 157 de euro. Exemplele pot continua cu ofertele Alitalia - Bucureşti-Roma, de la 109 euro, şi cu cele ale Carpat Air, care a atacat piaţa internă cu 70 de euro plus taxe, pentru transportul din Bucureşti către Constanţa, Sibiu sau Timişoara.

www.evz.ro

Top 10 companii aeriene in Romania

Author: admin  |  Category: Companii aeriene, Companii low-cost, statistici

Odata cu aderarea la Uniunea Europeana, Romania a devenit o piata tentanta pentru operatorii aerieni. Wall-Street va prezinta topul primelor 10 companii aeriene de pe piata locala, in functie de capacitatea saptamanala a locurilor.

Citeste restul pe www.wall-street.ro

Low-costul profita de criza: Vezi cifrele pe 2009

Author: admin  |  Category: Companii low-cost

Companiile aeriene low cost au transportat, anul trecut, 162,5 milioane pasageri, in crestere cu 8,7% fata de 2008, potrivit ELFAA (Asociatia Europeana a Companiilor aeriene Low-cost).

Segmentul low-cost a transportat astfel 35% dintre pasagerii care au zburat pe rutele intra-europene.

Tot anul trecut, cand majoritatea companiilor traditionale au recurs la reduceri semnificative de personal, liniile low-cost au angajat 3.000 de persoane, ceea ce inseamna o crestere de 12,5% a personalului, pana la 26.239 de angajati.

Cei 11 membri ELFAA sunt: Blue Air (1,7 milioane pasageri in 2009), bmibaby (2,9 milioane pasageri), easyJet (46,1 milioane pasageri), Flybe (7,3 milioane pasageri), Jet2.com (3,3 milioane pasageri), Norwegian (10,8 milioane pasageri), Ryanair (65,3 milioane pasageri), SverigeFlyg (600.000 pasageri), transavia.com (5,2 milioane pasageri), vueling (8,2 milioane pasageri) si Wizz Air (7,8 milioane pasageri).

In 2009 industria low-cost a inregistrat si trei falimente ale companiilor Flyglobespan, My Air si SkyEurope.

www.wall-street.ro

Top 10 rute lansate de companiile aeriene in 2009

Author: admin  |  Category: Companii aeriene, Companii low-cost

In 2009, unul dintre cei mai dificili ani din istoria industriei aviatice, companiile aeriene si-au continuat extinderea pe piata locala prin lansarea de noi rute. Wall-Street va prezinta cele mai importante noutati cu care operatorii aerieni au venit anul acesta.

Focus pe Italia, Spania pierde teren

Anii trecuti Spania si Italia erau destinatiile preferate al companiilor aeriene pentru lansarea de noi rute in relatia cu Romania. In 2009 insa, pe fondul crizei, care a afectat in mai mare masura Spania, companiile aeriene au ocolit aceasta destinatie spre care au fost lansate doar doua zboruri: unul sezonier, Cluj-Napoca - Palma de Mallorca, operat de Wizz Air, si Bacau - Valencia, operat de Blue Air.
Italia a ramas insa liderul noilor rute in relatia cu Romania, nu mai putin de 5 companii aeriene lansand noi zboruri in Cizma, pe fondul falimentului italienilor de la My Air care detineau o cota de piata ridicata pe relatia Romania - Italia.

In prezent, 23 de aeroporturi italiene sunt conectate de aeroporturile romanesti.

Alte tari spre care operatorii aerieni si-au mai extins operatiunile din Romania au fost Franta, Serbia, Marea Britanie, Austria, Olanda, Statele Unite ale Americii, Ungaria sau Croatia.

Cursele interne s-au dezvoltat in acelasi ritm greoi de pana acum. Blue Air a lansat anul acesta zborul Bucuresti - Cluj-Napoca, in timp ce Tarom, care detine peste 70% din piata domestica, a inaugurat, in vara, rutele Bucuresti - Constanta, Cluj - Constanta, Iasi - Constanta, Timisoara - Iasi.

Cea mai activa companie din punctul de vedere al numarului de noi rute lansate a fost, in 2009, Tarom, urmata de low-cost-urile Wizz Air si Blue Air, dar si de compania locala Carpatair. Alte linii aeriene care si-au extins portofoliul in relatia cu Romania au fost nemtii de la Luthansa sau Delta Airlines.

Mai multe pe www.wall-street.ro

Promoţiile de final de an cresc traficul companiilor aeriene cu până la 12%

Author: admin  |  Category: Companii aeriene, Companii low-cost, Promotii bilete avion, Promotii bilete avion

Promoţiile de final de an şi reducerile de preţuri pe care le au unele companii aeriene pentru piaţa locală vor aduce o creştere cu 10-12% a traficului şi, implicit, venituri mai mari în această perioadă, faţă de lunile trecute.

Potrivit reprezentanţilor din sector, chiar dacă industria aeriană este afectată de criza mondială şi înregistrează pierderi, totuşi, România este considerată în continuare o piaţă atractivă. Unul dintre motive este numărul mare de persoane care lucrează în străinătate şi vin să-şi petreacă sărbătorile în ţară. Un alt aspect este legat de schimbarea comportamentului consumatorului de turism care, odată cu dezvoltarea industriei aeriene din România, a început să fie atras de ideea de a-şi organiza vacanţa fără a apela la agenţiile de turism. "Mulţi turişti preferă să cumpere un bilet de avion la ofertă şi să-şi facă o rezervare la hotel pentru câteva nopţi. Astfel, nu sunt condiţionaţi de un program stabilit, în cazul în care aleg o agenţie de turism", susţin jucătorii din domeniu.

Operatorii low-cost au cele mai multe solicitări

În timp ce în cazul companiilor low-cost traficul creşte cu peste 10%, la companiile de linie regulată, creşterea este de până în 10%, spun analişti din piaţă. Chiar şi aşa, multe companii de linie fac suplimentări pentru unele destinaţii, ca efect al creşterii cererii, cum este cazul Carpatair, sau păstrează acelaşi număr de curse, ca în cazul Air France KLM.

Potrivit datelor Carpatair, operatorul a decis suplimentarea programului de zboruri pentru cele mai solicitate destinaţii din perioada sărbătorilor de iarnă, cu opt rute din Timişoara, spre Veneţia, Bergamo, Roma, Verona, Bologna, Chişinău, Iaşi şi Lviv. “Este pentru a doua oară în acest an când lansăm «Oferta specială de duminică», în perioadele de vârf de sezon, pentru a răspunde nevoii crescute pentru călătorie. Dorim astfel să oferim pasagerilor mai multe opţiuni în vârf de sezon”, a declarat Nicolae Petrov, preşedinte şi CEO al Carpatair.

Unele campanii au început din octombrie

De cealaltă parte, companiile low-cost, care au tarife mai scăzute, estimează un grad de ocupare de aproximativ 87%, cum este cazul Blue Air. “Destinaţiile au, în general, un grad de încărcare destul de omogen, lucru ce se întâmplă şi în acest sfârşit de an”, au declarat oficialii Blue Air. Potrivit datelor din piaţă, bugetul pentru Revelionul 2009-2010 în Europa pentru o persoană cu venituri medii este de aproximativ 500-600 de euro pentru cinci zile la Paris, Lyon, Roma sau Madrid, la jumătate faţă de perioada dinainte de criză. De altfel, pentru a atrage un număr cât mai mare de pasageri, operatorii aerieni au lansat promoţii încă din octombrie, cele mai multe fiind valabile dacă erau achiziţionate încă de atunci.

Mai mult, pentru a beneficia de preţuri foarte scăzute, mulţi români îşi fac rezervări acum pentru vara anului viitor, cele mai vândute rute fiind către Spania (Barcelona, Madrid) şi Italia (Napoli, Catania, Pisa). “Înregistrăm aceeaşi tendinţă şi chiar vindem mai multe bilete pentru sezonul de vară, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut”, a spus Natasa Kazmer, director Corporate Communications&Public Affairs al Wizz Air. Piaţa aeriană din România a fost marcată, anul acesta, şi de evenimente mai puţin plăcute, cum ar fi intrarea în faliment a doi operatori, SkyEurope şi MyAir, acesta din urmă având un public constant către Italia.

Germanwings si low cost-ul bmibaby vor opera impreuna catre unele destinatii internationale

Author: admin  |  Category: Companii low-cost, Germanwings

Liniile aeriene Germnawings si bmibabby, compania low-cost a British Midland Airways, au semnat un acord prin care vor opera impreuna zboruri catre unele destinatii internationale.

Pe ambele platforme online ale companiilor pot fi facute legaturi de zbor intre liniile aeriene.
Acordul intra in vigoare de pe 25 octombrie.
Germanwings este parte a grupului Lufthansa, care recent a devenit actionar majoritar in linia aeriana britanica British Midland Airways.

www.dailybusiness.ro

Blue Air şi Wizz Air, forţate să renunţe la zborurile de noapte

Author: admin  |  Category: Baneasa, Blue Air, Companii low-cost, Low-Cost, Wizz Air

Liderii pieţei locale de transport aerian low-cost, Blue Air şi Wizz Air, vor fi obligaţi să-şi reorganizeze orarul de zbor, după ce conducerea Aeroportului Băneasa a decis să aplice un ordin mai vechi şi să renunţe la activitatea pe timp de noapte. Astfel, de la sfârşitul acestei săptămâni, niciun avion mai greu de 50 de tone nu va mai putea decola sau ateriza între orele 22.00 şi 7.00 de pe acest aeroport.

Cele mai multe zboruri cu astfel de avioane, în timpul nopţii, le au companiile Blue Air şi Wizz Air. Băneasa este un aeroport de oraş şi, în general, nu ar trebui să existe curse în acest interval”, a declarat pentru Business Standard George Mihalcea, directorul aeroportului. Oficialul a explicat că restricţia exista de mai mult timp, însă, potrivit înţelegerii pe care fosta conducere o avea cu companiile aeriene, acestea au operat şi pe timpul nopţii.

Aeroportul se va închide din punct de vedere comercial. Adică, în cazul în care va exista un avion aflat în dificultate, cu siguranţă că acesta va putea ateriza sau decola”, a explicat Mihalcea. În aceste condiţii, Wizz Air a anunţat ieri un nou orar de zbor pentru cursele programate noaptea în perioada 25 octombrie-16 decembrie, în total fiind vorba despre şapte curse. “Perioada Crăciunului va fi, de asemenea, revizuită cât de curând”, au declarat oficialii Wizz. În privinţa Blue Air, reprezentanţii companiei au declarat că există foarte puţine zboruri cu aterizare în timpul nopţii, urmând ca o decizie privind eventuale modificări în orar să fie luate cât mai curând. Potrivit unor analişti din piaţă, această mutare va conduce la “un haos” pe Aeroportul Băneasa, mai ales în timpul dimineţii, pentru că majoritatea companiilor preferă să decoleze dimineaţa. Rezolvarea ar putea veni în primăvara anului viitor, când, potrivit conducerii aeroportului, ar putea fi dat în funcţiune un nou terminal.

www.standard.ro

Germanwings, creştere de 10% a pasagerilor

Author: admin  |  Category: Companii low-cost, Germanwings

Compania aeriană Germanwings, divizia low-cost a Lufthansa, a transportat, în primele nouă luni ale acestui an, 54.000 de pasageri, la nivel local, cu 10% mai mult decât aceeaşi perioadă din 2008, potrivit lui Andreas Engel, PR manager al operatorului de transport.

Până la finele acestui an, compania estimează să transporte 80.000 de pasageri pe cele trei rute, din Bucureşti către Berlin, Koln şi Stuttgart. Cea mai solicitată rută din România, în interes de business, este Bucureşti-Koln.

www.standard.ro

Germanwings si-a depasit in 9 luni estimarile pentru tot anul la numarul de pasageri din Romania

Author: admin  |  Category: Companii low-cost, Germanwings

 

Linia aeriana low cost Germanwings a inregistrat in primele 9 luni din an 54.000 de pasageri pe rutele din Romania, depasind estimarile initiale pentru intreg anul, de 50.000 de pasageri.

Pentru tot anul, compania mizeaza acum pe 80.000 de pasageri pe rutele din Bucuresti catre Koln, Stuttgart, Berlin, in crestere cu circa 60% fata de 2008, declarat Andreas Engel, PR Manager International Germanwings.

In prezent, segmentul de business ocupa cel mai mare loc in randul pasagerilor si anume 42%.

www.dailybusiness.ro